Menu
Programul educațional My School Can Be Cool, creat de Asociația De-a Arhitectura este pentru doi ani școlari consecutivi, parte a proiectului „Începe la școală”, susținut de ING România și coordonat de Școala Încrederii, alături de ceilalți doi parteneri CSR Nest și CEAE – Centrul de Evaluare și Analize Educaționale.
ȘI pentru că ne bucurăm să fim parte dintr-un proiect care se numește Începe la Școală, vă oferim o compunere ca la școală, cu introducere, intrigă, desfășurarea acțiunii, moment culminant, și deznodământ.
Iar tema este: Cum a fost anul tău în programul educațional „My School Can Be Cool”?
În anul școlar 2024-2025, șase școli din România au pornit la drum cu un obiectiv ambițios: să implice elevii într-un proces de analiză și transformare a spațiilor în care învață, gândesc, se joacă, visează. Dar nu o transformare cu ceva vopsea lavabilă și un dulap nou în bibliotecă. Ci printr-un proces în care elevii devin clienți avizați ai arhitecților pentru că înțeleg bine care sunt nevoile propriei școli, pentru că reușesc să aleagă niște obiective care răspund la aceste nevoi dar și la aspirațiile lor comune, să dea o temă de proiectare completă, să ofere opinii pe variantele de soluții desenate de arhitect, să contribuie la strângeri de fonduri și la implementare cât pot ei de mult.
Unde și cu cine am lucrat? Nu ne-au lipsit nici profesorii cu deschidere spre aventură, nici arhitecții care cred că pot contribui la învățarea prin proiect și care își fac meseria și altfel – prin design participativ. Iată distribuția completă:
Dar personajele principale au fost, bineînțeles, echipele de elevi, adică cei care au descoperit că școala lor poate deveni un loc mai primitor, mai funcțional și, de ce nu, mai cool.
Dar personajele principale au fost, bineînțeles, echipele de elevi, adică cei care au descoperit că școala lor poate deveni un loc mai primitor, mai funcțional și, de ce nu, mai cool.
Programul educațional MSCBC este un proces de învățare cu multe etape:
-diagnostic participativ – elevii au cercetat spațiile din școală ca niște detectivi, pe baza unor grile de criterii care i-au ajutat să analizeze atât subiectiv cât și obiectiv spațiul de învățare în care petrec atât de mult timp;
–design participativ – au lucrat împreună cu arhitectul/arhitecta ca niște clienți pregătiți să vadă propunerile de amenajare în legătură cu acele criterii deja discutate în prima etapă;
–implementare – în care este pus în practică proiectul pe care s-au pus de acord; un proiect pentru unul din locurile din școală ce întrunește cele mai multe condiții de impact pentru cât mai mulți membri ai comunității școlii respective.
Ceea ce dă de furcă în acest program educațional este faptul că nu ne ferim de COMPLEXITATE: realitatea e complexă, spațiile de învățare au avantaje și dezavantaje și nu ne temem să le discutăm deschis și să ne asumăm o atitudine antreprenorială până la urmă: definim intenții de îmbunătățire și vedem ce presupune acțiunea efectivă pentru a realiza acele îmbunătățiri.
Intriga – să îi zicem așa – este deci legată de provocările învățării bazate pe proiect. Iar învățarea prin proiect nu e picnic. Te provoacă să asculți, să-ți schimbi părerea, să iei decizii în grup, să accepți compromisuri și să fii consecvent. Nu e despre note sau răspunsuri corecte, ci este despre proces – uneori haotic, alteori plin de revelații. E poate cea mai frumoasă provocare: să înveți cum să gândești despre spațiu, dar nu singur, ci împreună cu ceilalți.
Totul a început toamna trecută, când elevii s-au întâlnit pentru prima oară cu arhitectul și profesorul coordonator. Li s-a propus un joc serios: să se transforme în exploratori ai propriei școli. Să observe, să pună întrebări, să afle ce funcționează și ce nu, ce-i face să se simtă bine și ce nu are niciun sens în 2025.
Au vizitat fiecare colț, de la laboratorul de biologie până la curtea din spate. Au făcut interviuri cu colegii și profesorii, au completat chestionare, au schițat hărți ale locurilor care le plac și ale celor unde se simt stresați sau invizibili.
Au construit machete de studiu, au analizat fotografii, au visat cu ochii deschiși. Dar și-au pus și întrebări complicate: Cum poate fi școala noastră mai sigură? Mai prietenoasă? Mai sustenabilă? Au descoperit că spațiul influențează cum te simți, cum înveți, câtă încredere ai în tine și în ceilalți. Dar și că poți acționa asupra spațiului nu doar pentru ce îți dorești să facă pentru tine ca individ, ci pentru grupuri, pentru întreaga comunitate a unei școli.
Prin urmare, n-au fost doar prezentări care să aducă informații, ci elevii au analizat cum se simt în școală, unde e lumină prea puțină, ce nu e sigur, unde s-ar simți mai bine să învețe sau să ia o pauză. Cu cuvinte mai sofisticate: au dezvoltat expertiza lor de utilizatori care cunosc și vor să îmbunătățească propriul loc de învățare.
Apoi au trecut la etapa de design participativ: au venit cu obiective pentru intervenții de amenajare. Au analizat împreună soluțiile propuse de arhitect/arhitectă, le-au prezentat în fața colegilor, profesorilor, directoarei/directorului. Au ales o modalitate de intervenție care le-a plăcut tuturor și care chiar se poate realiza peste vară. Au făcut deci suport vizual de prezentare, postări în social media, au contribuit la alcătuirea unor bugete estimative cu ajutorul unor specialiști (voluntari dintre angajații ING), s-au pregătit de jurizare cu un suport vizual și cu un scenariu de susținere nu doar a ideii respective de intervenție, ci și a procesului pe care l-au parcurs.
Și, desigur, au învățat să lucreze în echipă. Uneori au fost de acord, alteori nu. Uneori erau energici, alteori obosiți. Dar au dus totul până la capăt.
În luna mai au participat la sesiunea de finanțare a programului. Au convins juriul că amenajarea lor merită să fie susținută financiar. Și nu oricum, ci cu toate documentele cerute: prezentări, analize, planuri, evaluări personale, bugete, idei realiste. Fiecare echipă și-a adunat ideile desprinse din diagnostic, desenele, și emoțiile și le-a așezat într-o aplicație de finanțare – un dosar serios.
Pentru a intra în etapa de implementare, fiecare echipă a trebuit să demonstreze clar că intervenția propusă răspunde analizei făcute de ei asupra propriei școli, să respecte bugetul disponibil, să poată fi realizat în timpul verii și – poate cel mai important – să fie implicați în cât mai multe acțiuni de punere în practică.
Juriul a avut criterii relevante: a contat cât de mulți elevi beneficiază de amenajarea propusă, cât de mult poate schimba ea viața școlii și cât de divers este grupul celor care o vor folosi – nu doar o clasă, ci cât mai mulți colegi, profesori, vizitatori.
Au fost apreciate propunerile clare, fezabile, care pot fi duse la capăt ușor cu resursele oferite de program, dar care totuși aduc un plus mare de valoare. Un criteriu care face diferența și care încurajează publicul să apeleze la arhitecți chiar și când nu este nevoie de autorizație de construire: cât de bine e gândit designul – nu doar frumos, ci și logic, prietenos și folositor, în acord cu principiile de protecția mediului, etc.
Jurizarea a fost, vorba unui elev, „ca la un examen important, dar cu prieteni pe Zoom”.
În juriu: prieteni din toate organizațiile din consorțiul „Începe la școală” și, desigur, de la ING, care a oferit sprijin financiar atât pentru procesele educaționale cât și pentru amenajările din fiecare școală.
Veștile bune? Toate cele șase școli au trecut la etapa următoare! Ceea ce înseamnă că, peste vară, o parte dintre visele elevilor au devenit realitate. Fie că e vorba de o zonă de relaxare, un spațiu verde, o bibliotecă mai prietenoasă sau un colț pentru învățare, fiecare școală și-a schimbat câte puțin fața – dar mai ales s-a schimbat felul în care se simt copiii în acel loc.
Pentru ca aceste implementări să fie făcute și cu contribuții financiare atrase în plan local (nu doar fondurile provenite de la ING), cele șase școli au ținut evenimente de fundraising – unele spectaculoase! – și au strâns bani și susținători din comunitate.
În tot acest proces, de la analiza spațiului la implementarea proiectului, elevii și-au luat rolul în serios și au învățat lucruri de preț: să coopereze, să observe, să argumenteze, să decidă împreună. Au învățat cum se face un buget. Au scris texte, au făcut poze, au filmat, au vorbit în public. Unii au spus simplu: „Am învățat să nu-mi mai fie frică să vorbesc în fața oamenilor mari”. Au descoperit ce înseamnă sustenabilitate, cum funcționează un proiect real, care e legătura între spațiu și starea de bine. Dar poate cel mai important: au simțit că vocea lor contează.
Și noi, adulții implicați, am învățat ceva: dacă vrei o școală mai bună, începe prin a asculta ce au de spus cei care o trăiesc zi de zi – elevii.
Stați pe aproape – în curând urmează să vă arătăm îndeaproape implementările. Niște transformări care ne vor arăta, o dată în plus, că a fi „cool” la școală înseamnă participare, responsabilitate și creativitate. De asemenea, revenim și cu 4 școli noi. Cu elevi curajoși, profesori implicați și arhitecți deschiși. Revenim cu idei și energie.